Editorial de Cristin Tomeci
The Weekend Magazine – A Tomeci Press Publication

Există oameni care își construiesc o carieră și oameni care, de-a lungul vieții, construiesc proiecte care îi ajută și pe ceilalți să meargă mai departe. Liviu Hopârtean aparține celei de-a doua categorii. Inginer, profesor, jurnalist și om implicat în viața culturală, el și-a legat parcursul de educație, de promovarea culturii românești și de construirea unor legături durabile între oameni și comunități.

Îl cunosc de peste 30 de ani și am urmărit evoluția unui om pentru care inițiativa și implicarea nu au rămas simple intenții. De aceea, povestea lui merită privită dincolo de funcții și titluri, prin proiectele pe care le-a inițiat, prin comunitățile în care s-a implicat și prin valorile pe care a ales să le apere.

Curajul de a schimba educația

La începutul anilor ’90, când România se afla într-o perioadă de transformări profunde după căderea comunismului, Liviu Hopârtean s-a implicat în dezvoltarea învățământului privat. Împreună cu Carmen Drăghici Hopârtean, a contribuit la înființarea, la Slatina, a primei școli private din perioada postrevoluționară, potrivit relatărilor publicate despre activitatea lor.

Într-o societate care încerca să-și redefinească instituțiile și perspectivele, o asemenea inițiativă presupunea mai mult decât o idee bună. Era nevoie de curaj, de capacitatea de a organiza lucrurile într-un context nou și de convingerea că educația poate beneficia de alternative și de modele diferite.

Pentru Liviu, educația avea să rămână o constantă. Stabilit ulterior în Belgia, și-a continuat activitatea ca profesor în sistemul public belgian. Experiența din două țări și din două contexte educaționale i-a oferit perspectiva comparativă a unui om care a cunoscut sistemele din interior. Nu doar diferențele dintre ele contează, ci și întrebarea fundamentală: ce fel de oameni formăm și cum îi ajutăm să-și descopere vocația?

Implicarea sa nu s-a oprit la activitatea profesională. În Belgia, a creat și o școală destinată copiilor români, într-un mediu multicultural în care educația înseamnă și păstrarea limbii, înțelegerea originilor și dezvoltarea sentimentului de apartenență. Pentru copiii crescuți departe de țara părinților, legătura cu limba și cultura română poate deveni o punte între generații, nu un obstacol în integrarea în societatea în care trăiesc.

Arthis – mai mult decât o instituție culturală

În Belgia, numele lui Liviu Hopârtean este strâns legat de Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, organizație în cadrul căreia ocupă funcția de președinte și prin care s-au dezvoltat numeroase inițiative culturale, educaționale și comunitare.

Arthis a devenit un spațiu de întâlnire între limbi, tradiții și experiențe. Activitatea sa nu se rezumă la organizarea unor evenimente românești pentru publicul român. Ea creează contexte de dialog cu societatea belgiană, oferă vizibilitate artiștilor și inițiativelor culturale și contribuie la menținerea unor legături vii între românii din Belgia și țara din care provin.

Prin proiectele Radio-TV Arthis, această misiune a căpătat și o dimensiune mediatică. Cultura poate circula astfel dincolo de sălile de evenimente și de granițele geografice, ajungând la oameni care nu se pot afla fizic în același loc. Într-o Europă în care mobilitatea a schimbat felul în care trăim și ne construim comunitățile, asemenea inițiative au o valoare aparte.

Am cunoscut această dimensiune și prin colaborarea noastră: în 2014, la sugestia lui Liviu, m-am alăturat Radio-TV Arthis Bruxelles și am creat emisiunea Muzica Europei, care a ajuns la public din diferite colțuri ale lumii. Dar meritul unei asemenea construcții colective trebuie înțeles în contextul mai larg al activității Arthis și al oamenilor care îi dau continuitate.

„Acasă, la noi, la Greblești” – întoarcerea la rădăcini

Unul dintre proiectele care exprimă cel mai bine dimensiunea umană și culturală a acestui parcurs este „ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești”, inițiativă dezvoltată de Liviu și Carmen Hopârtean împreună cu numeroși parteneri și oameni ai comunității.

Greblești, sat din comuna Câineni, județul Vâlcea, nu este doar decorul unui festival. Este locul în care memoria familiei, patrimoniul rural și dorința de a păstra legătura cu România s-au transformat într-un proiect cultural cu identitate proprie.

Totul a pornit de la dorința de a readuce în atenție satul românesc și valorile sale. O casă veche de familie, restaurată și păstrată în forma sa autentică, a devenit unul dintre punctele de plecare ale unui demers care s-a extins treptat. Casele și gospodăriile tradiționale au început să-și deschidă porțile, transformându-se în spații de expoziție și întâlnire. Arta contemporană, literatura, muzica și patrimoniul construit au ajuns astfel în mijlocul vieții satului, nu într-un spațiu izolat de comunitate.

La ediția din 2026, evenimentul a ajuns la a patra ediție, reunind artiști vizuali, scriitori și muzicieni. Gospodăriile, spațiile comunitare și clădirile satului au devenit locuri în care trecutul și prezentul s-au întâlnit firesc. Programul a inclus expoziții, întâlniri literare și concerte, iar un moment important l-a constituit dezvelirea bustului pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck, personalitate marcantă a artei românești, originară din comuna Câineni.

Importanța proiectului depășește însă programul unui festival. Într-o perioadă în care multe sate românești se confruntă cu depopularea, degradarea caselor vechi și pierderea tradițiilor, Greblești demonstrează că patrimoniul poate redeveni parte activă a vieții contemporane. O casă veche nu este doar o construcție care trebuie conservată, ci și un depozitar de amintiri. O uliță, o gospodărie sau o poveste de familie pot deveni puncte de plecare pentru un proiect care atrage artiști, vizitatori și atenția publicului asupra unei comunități.

Este, în fond, o altă formă de educație: una care se desfășoară în mijlocul comunității și îi învață pe oameni să-și recunoască valoarea propriului patrimoniu.

De la experiența unei vieți la scena TEDx de la Bruxelles

Recent, Liviu Hopârtean și-a prezentat perspectiva asupra educației în cadrul TEDxParc du Cinquantenaire ED, la Bruxelles, sub tema „Educația începe cu vocația, nu cu sistemul”.

Titlul concentrează o idee care traversează întregul său parcurs: educația nu poate fi redusă la instituții, programe și proceduri. În centrul ei se află omul – profesorul care inspiră, elevul căruia trebuie să i se descopere aptitudinile și comunitatea care are responsabilitatea de a crea condiții pentru dezvoltare.

Experiența sa este relevantă tocmai pentru că nu provine dintr-o singură perspectivă. A cunoscut schimbările educației din România postcomunistă, a lucrat în sistemul belgian și s-a implicat în educația copiilor români din diaspora. Aceste experiențe îi permit să privească educația nu doar ca pe un domeniu profesional, ci ca pe o responsabilitate socială și umană.

Prezența sa pe scena TEDx oferă vizibilitate unei experiențe construite în timp, prin muncă și implicare. Este și o ocazie de a aduce în dezbaterea publică o întrebare esențială: cum putem transforma educația într-un proces care nu doar transmite cunoștințe, ci îi ajută pe oameni să-și descopere vocația și să-și găsească locul în societate?

Un parcurs construit prin consecvență

În spatele proiectelor Arthis se află și contribuția Carmen-ei Drăghici Hopârtean, partenera lui Liviu în viață și în numeroase inițiative culturale. Împreună au demonstrat că proiectele durabile se construiesc prin colaborare, perseverență și respect pentru comunitățile cărora li se adresează.

Privind întregul parcurs al lui Liviu Hopârtean, se disting câteva direcții care se completează reciproc: educația, prin preocuparea pentru formarea oamenilor; cultura, prin promovarea dialogului dintre România și Belgia; și patrimoniul, prin proiecte precum cel de la Greblești, care readuc satul românesc în atenția publicului.

Aceste domenii pot părea diferite, dar au un element comun: convingerea că identitatea și dezvoltarea unei comunități depind de ceea ce alegem să transmitem mai departe. O școală oferă cunoaștere și șanse. O instituție culturală creează întâlniri și păstrează legături. Un proiect dedicat satului salvează memoria locurilor și le redă oamenilor sentimentul de apartenență.

Pentru mine, după mai bine de trei decenii de când ne cunoaștem, povestea lui Liviu este aceea a unui om care nu s-a limitat la a vorbi despre lucrurile în care crede, ci a căutat să le transforme în proiecte concrete.

Educația, cultura și respectul pentru rădăcini nu sunt trei capitole separate ale vieții lui Liviu Hopârtean. Sunt expresii ale aceleiași vocații: aceea de a construi punți între oameni, generații și țări. Iar valoarea unei asemenea munci se vede nu numai în evenimentele organizate sau în instituțiile dezvoltate, ci și în comunitățile care continuă să crească datorită ei.

Surse consultate pentru verificarea informațiilor: profilul oficial al lui Liviu Hopârtean pentru TEDxParc du Cinquantenaire ED, relatări AGERPRES despre proiectul „ACASĂ” și materiale Radio România Internațional despre ediția din 2026.