Șase titluri mondiale consecutive la simplu, 17 medalii de aur și un record absolut care rezistă și astăzi. În anii ’50, Angelica Adelstein-Rozeanu era regina incontestabilă a tenisului de masă. Însă regimul comunist a șters-o din manuale, i-a ars fotografiile și a declarat-o „trădătoare” doar pentru că era evreică și a ales exilul. O poveste despre glorie, ură ideologică și o nedreptate care durează de peste jumătate de secol.

(Staff: România & Israel / Sport & Istorie)

---

Când ne gândim la marile legende ale sportului românesc, mintea ne zboară instantaneu la Nadia Comăneci, la Simona Halep sau la Ilie Năstase. Sunt nume pe care le repetăm cu mândrie, eroi naționali care au dus faima României pe toate continentele. Dar există o campioană a cărei poveste a fost ștearsă metodic din memoria colectivă, o femeie care a dominat un sport la nivel global cu o autoritate de neegalat. Numele ei este Angelica Rozeanu (născută Adelstein).

Dacă ar fi să ne uităm strict la cifre, Angelica Rozeanu este, fără doar și poate, cea mai titrată sportivă din istoria României. Și totuși, puțini români au auzit de ea. Iar cei care au auzit, știu, de cele mai multe ori, doar jumătate de poveste.

Regina absolută a tenisului de masă

Născută în 1921 la București, într-o familie de evrei, Angelica s-a apucat de tenis de masă din întâmplare, ca un joc de curte. Dar talentul ei a explodat rapid. Între 1950 și 1955, timp de șase ani consecutivi, a câștigat titlul mondial la simplu feminin. O performanță pe care nicio altă femeie, înainte sau după ea, nu a mai reușit-o. A adunat în total 17 medalii de aur la Campionatele Mondiale, la simplu, dublu și pe echipe.

Pentru șase ani la rând, mesele de joc din Budapesta, Viena, Bombay, București, Londra și Utrecht au fost martorele unei dominații absolute. Angelica nu doar că își învingea adversarele, ci le demola psihologic. Avea o intuiție ieșită din comun, anticipând fiecare mișcare și lovind mingea cu o precizie chirurgicală. Pentru scurt timp, România era centrul universului în tenisul de masă mondial, iar drapelul tricolor se înălța pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor internaționale.

Umbra antisemitismului și căderea în dizgrație

Dar în spatele strălucirii medalilor, un alt război se ducea în culise. Regimul comunist de la București, aflat în plină instaurare a puterii, privea cu ochi răi succesul unei sportive evreice. În anii ’50, antisemitismul mascat sub directive de partid devenise o armă politică.

Chiar dacă Angelica Rozeanu aducea glorie țării, originea ei evreiască a devenit brusc o problemă. Autoritățile au început să o marginalizeze. Funcțiile sportive pe care le deținea i-au fost confiscate abuziv, i s-au pus piedici în calea antrenamentelor și a fost supusă unor ședințe umilitoare de „verificare a dosarului de cadre”. Regimul avea nevoie de eroi cu un arbore genealogic „curat”, iar ea nu se încadra în tipar.

În 1960, după ani de presiuni psihologice, hărțuire din partea Securității și umilințe continue, marea campioană a luat o decizie sfâșietoare. A emigrat definitiv în Israel. A plecat din țara pe care o făcuse celebră, sperând să găsească acolo liniștea și respectul care îi fuseseră refuzate acasă.

Ștergerea cu buretele

Răzbunarea statului român a fost fulgerătoare. Fuga ei a fost catalogată drept trădare de țară. Securitatea a primit ordinul să o facă uitată. Numele Angelicăi Rozeanu a fost radiat de pe toate panourile de onoare. Fotografiile ei au fost retușate sau aruncate, iar manualele de sport au fost rescrise pentru a elimina orice referire la ea. (Si asta ni s-a intamplat multor emigranti chiar si dupa 1989)

Generații întregi de copii români au învățat să joace tenis de masă fără să știe că cea mai mare jucătoare a tuturor timpurilor fusese chiar concetățeanca lor. Într-o demonstrație de forță a propagandei, o legendă vie a fost transformată într-o fantomă, o non-persoană. În timp ce Federația Internațională de Tenis de Masă o introducea cu laude în Hall of Fame, acasă numele ei devenise un tabu.

Un record care încă provoacă invidie

Există un detaliu care face povestea ei și mai dureros de nedreaptă. Recordul stabilit de Angelica Rozeanu în 1955 rezistă și astăzi. Ea este ultima femeie din afara Asiei care a câștigat un titlu mondial la simplu în tenisul de masă. De peste șapte decenii, sportul a fost dominat în totalitate de jucătoarele din China, Japonia sau Coreea. Nicio altă națiune din afara acestui bloc asiatic nu a mai reușit această performanță.

Dacă această realizare ar fi fost a oricărei alte țări, ar fi fost predată în școli, sărbătorită anual și folosită ca simbol național. În România, a fost lăsată să moară în uitare, îngropată sub straturi de propagandă politică.

Reabilitarea târzie

Angelica Adelstein-Rozeanu a trăit restul vieții în Israel, unde a continuat să antreneze și să inspire tinerele generații. A murit în 2006, la vârsta de 84 de ani, fără ca statul român să o fi reabilitat oficial în timpul vieții.

Abia în ultimii ani, mulțumită pasionaților de istorie a sportului și oamenilor de bine, povestea ei a început să iasă la iveală. Federația Română de Tenis de Masă a încercat să repare din erorile trecutului, iar unele competiții și săli de sport îi poartă astăzi numele. Dar este târziu. Pentru o țară întreagă, rămâne o fantomă a unei glorii pe care am aruncat-o la gunoi.

Concluzie

Povestea Angelicăi Rozeanu este o lecție dură despre cât de fragile sunt memoria și recunoștința. Un stat totalitar a preferat să își distrugă propriul simbol de excelență decât să recunoască valoarea unui om pe care îl considera „străin”. Astăzi, când spunem „mândria României”, ar trebui să ne amintim și de femeia care a învins lumea întreagă la tenis de masă, doar pentru ca, mai târziu, să fie învinsă de ura birocratică a celor pe care îi reprezenta. Adevărata campioană nu este doar cea care ridică un trofeu, ci și cea pe care o națiune are curajul să și-o asume pentru totdeauna.