Editorial de Cristin Tomeci | The Weekend Magazine – A Tomeci Press Publication

Există jurnaliști care scriu despre muzică și există oameni care ajung să facă parte din istoria ei. Alex Revenco a fost unul dintre acei jurnaliști pentru care rockul nu reprezenta doar un gen muzical, ci o lume întreagă, cu artiști, povești, convingeri și generații unite de aceeași pasiune.

L-am cunoscut înainte de Revoluția din 1989, la festivalurile muzicale studențești organizate în diferite orașe ale României. Alex participa în jurii, iar trupa mea, ROGVAIV, urca pe scenă și câștiga premii. Ne-am regăsit după Revoluție, când drumurile noastre profesionale s-au intersectat din nou, de data aceasta într-un peisaj muzical care începea să se deschidă spre lume.

Pentru Alex, jurnalismul muzical nu era o simplă rubrică într-un ziar. Era o formă de a descoperi și susține artiști, de a urmări evoluția unei scene și de a păstra vie memoria unor momente importante. Într-o perioadă în care muzica rock românească încerca să-și găsească noi repere și noi oportunități, jurnaliștii care cunoșteau cu adevărat acest univers aveau un rol esențial. Alex era unul dintre ei.

Un jurnalist care trăia muzica

Ceea ce îl definea pe Alex Revenco era pasiunea autentică. Avea opinii, curiozitate și o relație vie cu muzica despre care scria. Rockul, în diversitatea lui, îi oferea mereu motive de explorare și dezbatere. Îl interesa nu doar ceea ce se auzea pe scenă, ci și povestea din spatele artiștilor, contextul în care apăreau și felul în care muzica reflecta schimbările societății.

Îmi amintesc entuziasmul cu care vorbea despre punk și despre spiritul său rebel. În discuțiile noastre, muzica devenea adesea punctul de plecare pentru povești despre artiști, festivaluri și întâlniri care rămâneau în memorie. Alex avea darul de a transforma o conversație despre o trupă într-o incursiune într-o întreagă epocă muzicală.

Această pasiune nu se limita la scena românească. Îl interesa ceea ce se întâmpla în afara granițelor și felul în care muzicienii români puteau intra în dialog cu scena internațională. În anii în care accesul la industria muzicală globală devenea mai ușor, dar rămânea dificil pentru mulți artiști, această perspectivă era importantă.

„The Global Battle of the Bands” – de la Cluj și București la Londra și Kuala Lumpur

În 2007, când am adus si finanțat personal „The Global Battle of the Bands” în România, l-am invitat pe Alex Revenco și l-am numit în juriul finalei naționale de la Cluj. Ulterior, l-am invitat și l-am numit în juriul de la Londra, în cadrul finalei mondiale a competiției.

În 2011, la Kuala Lumpur, l-am invitat din nou pe Alex Revenco , de această dată în calitate de jurnalist român care reprezenta muzica românească în cadrul finalei mondiale. Prezența sa acolo nu a fost doar o experiență personală, ci și o ocazie de a aduce jurnalismul muzical românesc în contact cu scena internațională.

Pentru mine, aceste momente fac parte din istoria unei prietenii de peste trei decenii. Pentru Alex, ele au reprezentat ocazii de a-și exercita profesia dincolo de granițele României și de a urmări direct scena muzicală internațională, pe care o aborda cu aceeași pasiune și curiozitate care îl defineau.

Posada Rock și continuitatea unei pasiuni

O altă legătură importantă a lui Alex Revenco cu rockul românesc a fost cea cu festivalul Posada Rock, unul dintre evenimentele cu tradiție ale scenei autohtone. Începând din 2012, l-am propus pentru a face parte din juriul festivalului, iar invitațiile au continuat și în anii următori, până spre ultimii ani ai vieții sale.

Pentru mine, această colaborare avea și o semnificație personală: ROGVAIV câștigase Marele Premiu și Trofeul primei ediții Posada Rock, în 1986, într-o Românie încă aflată sub regimul comunist. Între acele începuturi și edițiile de mai târziu se întindea o întreagă istorie a rockului românesc, cu generații de muzicieni, schimbări de mentalitate și noi posibilități de afirmare.

Alex a fost unul dintre oamenii care au urmărit această evoluție nu doar din postura de observator, ci și prin implicarea directă în festivaluri și în evaluarea noilor generații de artiști. Prezența sa în jurii reflecta experiența și familiaritatea cu un domeniu în care cunoașterea muzicii, discernământul și capacitatea de a asculta erau esențiale.

Dincolo de articole și festivaluri

Când ne amintim de un jurnalist, tindem să ne gândim la articolele publicate, la interviuri și la evenimentele la care a participat. Dar, în cazul lui Alex Revenco, memoria înseamnă și conversațiile, umorul, entuziasmul și poveștile împărtășite de-a lungul anilor.

Pentru mine, una dintre imaginile care rămân vii este Alex vorbind cu însuflețire despre muzică, despre punk și despre oamenii pe care îi întâlnise. Era felul său de a fi: implicat, curios și conectat la un univers care nu înceta să-i ofere subiecte de interes.

Prietenia noastră s-a construit în timp, prin întâlniri și proiecte în care muzica a fost mereu un limbaj comun. Am împărțit momente dintr-o istorie care nu aparține doar nouă, ci și unei generații de artiști, organizatori și jurnaliști care au încercat să țină vie scena rock românească în perioade foarte diferite.

Alex Revenco nu poate fi redus la o listă de festivaluri sau de jurii din care a făcut parte. În anii ’90, a lucrat la Contact Radio, unde a fost Rock DJ între 1991 și 2001. A activat, de asemenea, la Evenimentul Zilei, unde a coordonat Departamentul Muzică Tineret în perioada 1992–2000, iar mai târziu a fost senior editor la Jurnalul Național. Aceste repere profesionale conturează o carieră dedicată jurnalismului muzical și urmăririi constante a fenomenului rock. Acestea sunt doar reperele vizibile ale unui parcurs mai amplu, definit de interesul pentru muzică și de dorința de a rămâne aproape de oamenii care o creează.

O amintire care rămâne

Plecarea lui Alex Revenco, la 20 iulie 2025, a lăsat un gol pentru cei care l-au cunoscut și pentru cei care au urmărit jurnalismul muzical românesc. Odată cu el s-au pierdut experiențe, amintiri și o perspectivă personală asupra unor decenii în care rockul românesc a trecut prin transformări profunde.

Dar memoria unui om nu dispare odată cu el. Rămâne în ceea ce a scris, în evenimentele la care a contribuit, în artiștii pe care i-a cunoscut și în poveștile pe care le-a împărtășit. Rămâne și în amintirea celor care au avut privilegiul să-i fie prieteni.

Pentru mine, Alex Revenco va rămâne jurnalistul rock cu care am împărtășit o parte din istoria muzicii și un om a cărui pasiune pentru acest univers nu avea nevoie de explicații. Se vedea în felul în care vorbea, în curiozitatea cu care urmărea scena muzicală și în entuziasmul cu care revenea mereu la artiștii și poveștile care îl inspirau.

Unele prietenii se construiesc în jurul muzicii, dar ajung să însemne mult mai mult decât muzica însăși. Iar unele amintiri devin parte din istoria personală a celor care le-au trăit și din memoria unei scene culturale care merită să nu fie uitată.

Cristin Tomeci
The Weekend Magazine – A Tomeci Press Publication