Exit-poll-urile de marți seară anunțau o înfrângere usturătoare pentru Benjamin Netanyahu. Însă, pe măsură ce voturile au fost numărate, tabăra premierului a recuperat spectaculos diferența. La peste 57% din voturi numărate, blocul de dreapta condus de Netanyahu conduce cu 55 de mandate, față de 49 ale opoziției. Niciunul nu are însă majoritatea necesară, iar țara intră într-un blocaj politic prelungit.

(Staff: Israel / Politică & Geopolitică)

---

Alegerile din Israel, desfășurate marți, 27 octombrie, urmau să fie un referendum asupra lui Benjamin Netanyahu. După aproape un an de război în Gaza și de proteste masive împotriva guvernului său, exit-poll-urile de la închiderea urnelor indicau o victorie clară a opoziției conduse de fostul șef de stat major, Gadi Eisenkot. Cu toate acestea, realitatea numărării voturilor a fost cu totul alta.

Remontada de peste noapte

În primele ore de după închiderea urnelor, trei dintre marile rețele israeliene au publicat exit-poll-uri care dădeau blocului anti-Netanyahu un avans de două mandate (52 la 50) sau chiar o remiză. Însă, pe măsură ce voturile au început să fie numărate, tendința s-a inversat.

Conform datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, după numărarea a 41,9% din voturi, blocul pro-Netanyahu obținea 57 de mandate, în timp ce opoziția avea doar 47. Ulterior, după numărarea a 50,1% din buletine, avantajul s-a redus ușor, dar tabăra premierului a rămas în frunte: 56 de mandate față de 49 pentru opoziție. La 57,3% din voturi numărate, rezultatul s-a stabilizat: 55 de mandate pentru blocul lui Netanyahu și 49 pentru opoziție, cu 16 mandate mergând către partidele arabe.

Această „remontada” a fost suficientă pentru ca președintele american Donald Trump să își atribuie meritul. Pe rețeaua sa Truth Social, Trump a distribuit un mesaj în care afirma că „atunci când președintele Trump l-a susținut pe Bibi Netanyahu, situația a luat o întorsătură radicală și acum, în loc de o înfrângere zdrobitoare, se pare că se profilează o mare remiză după o remontada, sau chiar o VICTORIE pentru Netanyahu”.

Un blocaj politic aproape sigur

În ciuda comeback-ului spectaculos, niciun bloc nu a reușit să atingă pragul de 61 de mandate necesar pentru a forma o majoritate în Knesset (parlamentul de 120 de locuri). Blocul lui Netanyahu se află la șase mandate distanță de acest prag, o diferență care ar putea fi acoperită doar de partidele arabe – o variantă exclusă categoric de premierul în exercițiu.

Netanyahu a declarat, în fața susținătorilor săi, că dreapta are o „majoritate mare” în rândul „publicului sionist” și a îndemnat la formarea unui „guvern de dreapta puternic”, fără participarea partidelor arabe. Liderul Likud a insistat că partidul său rămâne cel mai mare din Israel, cu 27 de mandate, și a cerut rivalilor din tabăra naționalistă să se unească împotriva „pericolului” reprezentat de o coaliție cu sprijin arab.

De cealaltă parte, Gadi Eisenkot și-a revendicat, la rândul său, victoria, argumentând că rezultatele parțiale arată o „lipsă totală de încredere în Netanyahu și în guvernul din 7 octombrie”. Cu toate acestea, matematic, opoziția se confruntă cu aceeași problemă: fără partidele arabe, nu poate forma o majoritate.

Prezența record la vot și factorul arab

Un element crucial al acestor alegeri a fost prezența masivă la vot, de 77,7%, cea mai ridicată din 1999 încoace. Această mobilizare record a fost alimentată, în mare parte, de comunitatea arabă din Israel, care a ieșit într-un număr istoric la vot. Cele două partide arabe (Lista Comună și Ra’am) au obținut împreună 16 mandate, un rezultat considerat o „realizare enormă” de către analiștii israelieni.

Această prezență arabă record a fost, însă, ignorată de ambele tabere evreiești în discursurile lor publice, o dovadă a complexității politice care definește Israelul. Atât Netanyahu, cât și Eisenkot au vorbit despre o „majoritate sionistă” sau despre o coaliție „fără partidele antisioniste”, marginalizând implicit reprezentanții a 20% din populația țării.

Ce urmează?

Soarta noului guvern depinde acum de negocierile care vor urma și de partidele mici aflate sub pragul electoral de 3,25%. Formarea unei coaliții pare o misiune aproape imposibilă în actuala configurație. Dacă niciun bloc nu reușește să atragă suficiente partide pentru a trece de 61 de mandate, Israelul se îndreaptă spre un blocaj politic prelungit, iar scenariul unor noi alegeri anticipate devine tot mai probabil.

Concluzie

Victoria la limită a lui Netanyahu nu este o victorie clară, ci o dovadă a unei societăți profund divizate. Premierul a reușit să mobilizeze baza de dreapta și să întoarcă un rezultat care părea pierdut, dar nu a reușit să convingă o majoritate a israelienilor să îi acorde un nou mandat deplin. Într-o țară care se confruntă cu provocări de securitate fără precedent și cu o criză de încredere în instituții, rezultatul acestor alegeri nu aduce stabilitate, ci doar prelungește incertitudinea. Iar pentru cetățenii de rând, indiferent de tabăra în care se află, adevărata bătălie abia acum începe.