O captură de amploare făcută la începutul anului pe Aeroportul Henri Coandă s-a transformat într-un scenariu de film de hoți. După ce justiția a decis că banii confiscați de la două femei venite din Dubai trebuie returnați, vameșii au descoperit că în sac se aflau doar o bancnotă și câteva coli de hârtie. Spațiul de depozitare nu avea camere de supraveghere, iar ancheta abia acum începe.

(Staff: România & EAU / Justiție & Investigații)

---

Pe 9 ianuarie 2026, autoritățile de la Aeroportul Internațional Henri Coandă au anunțat triumfător o captură demnă de un film. Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au oprit două femei, de 20 și 49 de ani, cetățeni români, care soseau din Dubai. Fără să declare nimic, acestea încercau să introducă în țară o adevărată avere ascunsă în bagaje: aproximativ 2 kilograme de bijuterii din aur, cinci ceasuri de lux și sume uriașe de bani cash.

Era o reușită răsunătoare a autorităților, un exemplu clar că statul român își face treaba. Dar ceea ce părea a fi finalul unei povești de succes s-a dovedit, de fapt, doar începutul unui coșmar birocratic absolut hilar.

Captura: 700.000 de euro în bagajul de mână

Conform comunicatului emis la acea vreme, anchetatorii au descoperit în bagajele celor două femei suma de 73.400 de euro, dar și nu mai puțin de 2.718.500 de dirhami din Emiratele Arabe Unite (echivalentul a peste 600.000 de euro). Alături de bani, se aflau bijuteriile grele de aur și ceasurile de lux. În total, valoarea bunurilor reținute se ridica la aproximativ 700.000 de euro.

Potrivit procedurilor legale, toate aceste bunuri au fost confiscate și depozitate într-un spațiu special destinat probelor, în incinta Biroului Vamal de Frontieră Otopeni. Vameșii erau obligați, teoretic, să întocmească un proces-verbal detaliat, un monetar, și să noteze seriile fiecărei bancnote. Totul părea sigur, sub cheie, într-o instituție a statului.

Marea surpriză: „Banii” din sac erau doar hârtie

Mecanismul justiției s-a pus în mișcare. La un moment dat, în urma unei decizii judecătorești (o ordonanță de clasare), suma de bani trebuia restituită persoanelor de la care fusese ridicată. Aici a intervenit însă elementul de teatru absurd.

Când funcționarii s-au dus să ia sacul cu bani pentru a-l returna, au avut parte de un șoc. La verificarea sacului, aceștia au constatat că acesta conținea doar o singură bancnotă și mai multe coli de hârtie. Sutele de mii de euro, precum și miile de dirhami, se evaporaseră pur și simplu.

Autoritatea Vamală Română (AVR) a emis un comunicat în care încearcă să explice situația: „Camera de depozitare nu este prevăzută cu sistem de supraveghere video, însă culoarul de acces este monitorizat”.

Cine este vinovat?

Evident, instituția a sesizat imediat Poliția și a declanșat un control intern. Ancheta vizează respectarea procedurilor de reținere, evidență și depozitare a bunurilor, dar și responsabilitățile persoanelor care aveau acces la spațiul respectiv.

Această situație ridică semne de întrebare extrem de grave. Cum este posibil ca o sumă atât de mare să dispară dintr-o instituție de stat, dintr-un punct de frontieră unde se presupune că securitatea este maximă? Faptul că încăperea nu avea cameră de filmat deschide posibilitatea unui furt intern, dar și posibilitatea ca probele să fi fost manipulate încă de la început.

Dacă vameșii ar fi respectat procedura de a nota seriile bancnotelor, polițiștii ar fi putut urmări banii dacă aceștia ar fi reapărut pe piață. Acum, cu doar o bancnotă rămasă în sac, anchetatorii trebuie să se bazeze exclusiv pe declarații și pe înregistrările video de pe culoarul de acces.

Concluzie

Povestea celor 700.000 de euro de la Otopeni este o demonstrație tristă a modului în care o victorie împotriva contrabandei se poate transforma într-o bătaie de joc la adresa statului de drept. Statul a reușit să prindă „bogăția” venită din Dubai, dar nu a fost în stare să o păzească într-o debara. O instituție publică, fără camere de supraveghere în seiful de probe, a reușit să piardă o avere în timp ce aștepta ordinul unei instanțe. Rămâne de văzut dacă ancheta va reuși să găsească pe cineva vinovat sau dacă, la final, totul se va rezuma la celebra scuză românească: „banii s-au făcut praf”.