The Weekend Magazine

by Tomeci Press Publications

Alege limba ta

Autismul nu este o condiție apărută în ultimele decenii. Este o particularitate de neurodezvoltare care a existat cu mult înainte ca medicina să o poată identifica și descrie corect.

Un meșter în vârstă îi arată unui tânăr cum să sculpteze o figurină din lemn într-un atelier.

În 1943, psihiatrul Leo Kanner a publicat una dintre primele descrieri medicale importante ale autismului infantil, după ce a observat un grup de copii cu particularități specifice de comunicare, interacțiune socială și comportament. Abia în 1980, autismul a fost recunoscut oficial ca diagnostic distinct în manualul american DSM-III. În clasificarea internațională ICD, recunoașterea distinctă a venit în 1992.

Asta înseamnă că numeroși oameni care au trăit în anii 1950, 1960 sau 1970 nu au avut niciodată posibilitatea de a primi un diagnostic pe care astăzi îl cunoaștem.

Când diferențele deveneau defecte de caracter

În trecut, un copil care evita jocurile de grup, nu suporta zgomotul, avea nevoie de rutine stricte sau comunica diferit putea fi considerat încăpățânat, neascultător, retras ori lipsit de educație.

Unii copii erau izolați de colegi, certați pentru mișcările repetitive sau pedepsiți pentru că nu se adaptau regulilor clasei. Alții erau considerați foarte inteligenți, dar „împrăștiați”, deoarece aveau rezultate excelente într-un domeniu și dificultăți în altele.

Și adulții puteau fi interpretați greșit. Un bunic care prefera să lucreze singur, care avea nevoie de ordine și se supăra când cineva îi schimba lucrurile din loc putea fi numit ursuz sau dificil. O femeie care evita întâlnirile zgomotoase și conversațiile de complezență putea fi considerată rece sau înfumurată.

Privite retrospectiv, unele dintre aceste comportamente pot aminti de trăsături întâlnite la persoanele autiste. Dar nu putem pune un diagnostic unei persoane decedate doar pe baza unor amintiri sau a unor obiceiuri. Autismul are criterii clinice precise, iar fiecare persoană este diferită.

Ce știm astăzi despre autism?

Autismul este o condiție de neurodezvoltare, cu o componentă genetică importantă. Studiile arată o ereditabilitate ridicată la nivelul populației, dar aceasta nu înseamnă că fiecare persoană autistă a moștenit autismul direct de la un părinte sau bunic. Sunt implicate numeroase variante genetice, iar factorii de dezvoltare și de mediu pot contribui la apariția sa.

Manifestările sunt diverse. Unele persoane au dificultăți importante de comunicare și au nevoie de sprijin permanent. Altele vorbesc fluent, studiază, muncesc și duc o viață independentă, dar întâmpină dificultăți în situații sociale, în schimbările neașteptate sau în medii cu mult zgomot și stimuli.

Sensibilitatea la sunete, lumină, mirosuri sau atingere poate fi foarte intensă. Unele persoane preferă rutine stabile, au interese foarte aprofundate sau au nevoie de timp suplimentar pentru a procesa informațiile și conversațiile.

Autismul poate coexista cu ADHD, dar cele două sunt condiții distincte. Nici lipsa contactului vizual, nici timiditatea, nici preferința pentru singurătate nu sunt suficiente, separat, pentru a stabili un diagnostic.

De ce astăzi vedem mai multe diagnostice?

Nu există o singură explicație. Criteriile de diagnostic s-au schimbat, spectrul a ajuns să includă prezentări mai variate, profesioniștii recunosc mai bine semnele, iar familiile au acces la mai multe informații și evaluări.

În trecut, multe persoane care nu se încadrau în imaginea clasică a autismului puteau rămâne nediagnosticate. În special femeile și persoanele cu dificultăți mai puțin vizibile au fost adesea identificate târziu.

Unele persoane învață să își ascundă sau să își controleze comportamentele pentru a se integra social. Acest efort, numit uneori masking, poate fi obositor și poate contribui la epuizare.

Nu este corect nici să spunem că persoanele autiste au o memorie perfectă sau că în creierul lor nu se elimină conexiunile neuronale. Dezvoltarea creierului este complexă, iar cercetările nu susțin asemenea generalizări.

Mai puține etichete, mai multă înțelegere

Poate că în fiecare familie există amintirea unei persoane care era considerată dificilă, retrasă, prea sensibilă sau neobișnuit de preocupată de un anumit domeniu. Nu trebuie să îi atribuim retrospectiv un diagnostic, dar putem înțelege că diferențele de comportament nu înseamnă automat lipsă de educație, răutate sau defect de caracter.

Astăzi avem mai multe cunoștințe și instrumente pentru a recunoaște nevoile oamenilor. Copiii nu trebuie umiliți pentru că percep lumea diferit, iar adulții nu trebuie obligați să se prefacă permanent că sunt altcineva pentru a fi acceptați.

Autismul nu a apărut ieri. Ceea ce s-a schimbat este capacitatea noastră de a-l recunoaște și, sperăm, de a-i înțelege mai bine pe cei care trăiesc cu el.

Tineri creează împreună într-un atelier artistic, pictând, desenând și croșetând la o masă plină cu materiale creative.

THE WEEKEND MAGAZINE – A Tomeci Press Publication

Lasă un răspuns

Trending