Patru hoți au spart o bijuterie, au sustras piese de aproape un milion de euro și au plecat nestingheriți, în timp ce forțele de ordine îi țineau în cătarea armelor. Nu a fost o eroare de procedură, ci o decizie asumată la cel mai înalt nivel. Șeful poliției din Ghent explică de ce, în Belgia, legea nu îți permite să împuști un suspect doar pentru a-l împiedica să fugă.

(Staff: Belgia / Justiție & Societate)

---

În filmele de acțiune, scena este bine știută: poliția îi încolțește pe hoți, le strigă să stea jos, iar dacă aceștia încearcă să fugă, urmează o confruntare cu focuri de armă. Realitatea, însă, în multe țări europene, este radical diferită și mult mai frustrantă pentru ochiul neobișnuit cu rigorile legii. Un incident recent din Ghent a scos la iveală această realitate crudă: legea protejează viața, chiar și atunci când viața în cauză aparține unor hoți care tocmai au comis o infracțiune de milioane de euro.

Un jaf de un milion de euro

Totul s-a întâmplat recent, într-o bijuterie din orașul belgian Ghent. Patru indivizi au reușit să sustragă bunuri de o valoare uriașă, estimată la aproape un milion de euro. Reacția poliției a fost fulgerătoare. Oamenii legii au ajuns la fața locului și au reușit să îi surprindă pe suspecți în timp ce încercau să părăsească zona.

Dacă ne uităm la imaginile surprinse în acele momente, scena pare desprinsă dintr-un joc video: ofițerii de poliție stau în genunchi, cu armele de foc îndreptate direct spre vehiculul hoților. Degetele sunt pe trăgaci, tensiunea este la cote maxime. Și totuși, hoții au apăsat pedala de accelerație și au dispărut în trafic, fără ca niciun foc de armă să fie tras.

Litera legii: De ce nu s-a tras?

Pentru cetățeanul de rând, această decizie poate părea o dovadă de slăbiciune sau o eroare gravă a autorităților. Însă, șeful poliției din Ghent, Philippe Rasschaert, a explicat că totul a decurs exact conform legii. Decizia de a nu deschide focul nu a fost una lașă, ci una strict legală.

„Polițiștilor nu le este permis să folosească arme de foc pur și simplu pentru a opri suspecți sau pentru a-i împiedica să fugă, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite anumite condiții legale specifice, cum ar fi o amenințare imediată și gravă la adresa vieții umane”, a declarat Rasschaert.

În sistemul juridic belgian, forța folosită de poliție trebuie să fie necesară și proporțională cu nivelul de pericol. Dacă un hoț fuge cu un diamant în buzunar, el nu reprezintă, în acel moment, o amenințare letală la adresa polițistului sau a trecătorilor. Prin urmare, împușcarea lui pentru simplul motiv că încearcă să scape de arest este ilegală și echivalează cu o execuție sumară.

Dilema proporționalității

Această decizie scoate la suprafață o dilemă care macină de ani de zile societățile democratice moderne: cum balansezi dreptul la siguranță și proprietate al victimelor cu dreptul la viață al infractorilor?

Pe de o parte, proprietarul bijuteriei a pierdut o avere, iar poliția și-a văzut efortul de a prinde infractorii anulat în ultimele secunde. Unii ar putea argumenta că o armă de foc folosită pentru a opri un vehicul care fuge nu ar fi letală pentru ocupanți, ci ar putea viza anvelopele.

Pe de altă parte, legiuitorii belgieni preferă să evite tragediile. Istoria recentă a altor state (în special în SUA) arată că o „urmărire la foc” într-un oraș aglomerat sau într-o zonă comercială poate duce la moartea unor oameni nevinovați. Un glonț tras în direcția unei mașini care fuge poate ricoșa, poate lovi un trecător sau poate provoca un accident mortal în trafic. Poliția belgiană alege să piardă un jaf, dar să salveze potențiale vieți (inclusiv ale polițiștilor).

Concluzie

Jaful de la Ghent nu este doar o știre despre o spargere nereușită. Este o lecție despre cum funcționează (sau ar trebui să funcționeze) statul de drept. Legea nu se adaptează în funcție de furia mulțimii sau de suma pierdută. În Belgia, un hoț care fuge rămâne, în ochii legii, un om a cărui viață nu poate fi luată doar pentru că a încălcat legea. Este o realitate care poate părea frustrantă, dar care trasează o linie clară între o democrație și un sistem de justiție sumară. Rămâne de văzut dacă ancheta ulterioară va reuși să îi prindă pe cei patru autori, dar politicos, cu cătușe la spate, în loc de sicrie.